Trei ani de când ne-a părăsit Radu Călin Cristea, Directorul Literaturii Rapidiste
Pe 17 octombrie 2020, în vârstă de 65 de ani, părăsea această lume un om căruia Rapidul îi datorează foarte mult. Este vorba despre Radu Călin Cristea, de la dispariția căruia astăzi se împlinesc 3 ani.
Criticul literar, scriitorul și jurnalistul Radu Călin Cristea, edita în anii ’80 programele de meci ale Rapidului. Erau de fapt mai mult decât niște programe, erau niște reviste care conțineau articole aparte pe care oamenii care veneau la stadion le devorau efectiv. Programele sale sunt și în ziua de astăzi o formidabilă sursă de informație, poate chiar cea mai importantă sursă pentru suflarea alb-vișinie. Poreclit de rapidiști Scriitoru’, Radu Călin Cristea a fost mulți ani crainic al stadionului Giulești, complice și martor ocular al multor momente de frondă la adresa sistemului.
“În programele de meci apăreau și personalități ale vieții publice din România, oameni care făceau parte dintr-o elită. Pe lângă jurnaliști consacrați precum Ioan Chirilă, Constantin Firănescu sau Mircea M. Ionescu, găzduiam texte mai mult literare decât sportive semnate de o sumedenie de scriitori, artiști, de la Stelian Tănase la prozatorul Ioan Groșan și mulți alții. Am reușit să atragem către Rapid o lume care venea din elita culturală. Erau oameni cu o distincție culturală dar și cu foarte mult umor, cu ironie, cu spirit parodic, care intrau în sfera unui Rapid care era când în A, când în B, parcă într-o permanentă tranziție. Oricum, în A jocurile erau mereu făcute iar Rapidul era mereu dependent de ce decideau ceilalți. În acest context apăreau în programele noastre interviuri cu marele pianist Dan Grigore, cu Mitică Popescu, Horia Căciulescu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Florian Pittiș și cu mulți alții. Prin contribuția lor ridicau prestigiul acestei publicații și prin ceea ce spuneau întipăreau în mintea oamenilor o anumită formă de a fi și de a comunica, nu neapărat strict cu fotbalul, ci cu viața. Erau niște intelectuali care făceau cinste acelor vremuri și fac și astăzi. Manifestările galeriei se repercutau și asupra programului de meci. Îmi amintesc că după un joc în care am pierdut cu echipa din Ghencea, suporterii au început să scandeze “Cine ne-a băgat în B ! Ceaușescu PCR !” Ei bine, în zilele imediat următoare, am constatat o creștere consistentă a cenzurii în privința revistei noastre. Altfel era o cenzură minimală desprinsă din aparatul ideologic, pe care o păcăleam adesea. L-am publicat, de exemplu, pe scriitorul ieșean Dan Petrescu, care făcea parte din , un viguros dizident la acea vreme, care avea interdicție oficială de a publica texte. Cu toate astea l-am publicat în programele Rapidului ! El era încântat, șocat de situație. Una peste alta, erau niște programe foarte voioase, foarte destinse. Țin minte că la un moment dat chiar mi s-a cerut să introduc în programe chestiuni educative care să-i tempereze pe suporterii care strigau adesea contra regimului. Cum nu puteam și nici nu vroiam să introduc în publicație sloganuri ideologice, ca să ies din clinci, împreună cu niște prieteni, am inventat niște citate și am pus semnătura unor mari figuri din istoria literaturii românești sau mondiale. <Mișcarea înseamnă izbânda unui suflet viu și iscoditor>, cam așa suna unul dintre ele pe care îl semnasem Hortensia Papadat-Bengescu ! Și urmau Sadoveanu, Arghezi etc. Cam toată lumea publica în revista noastră! Ele sunau foarte bine iar lumea era mirată de ce pasiuni sportive aveau aceste personaje fără legătura cu sportul”, îmi povestea cu ani în urmă scriitorul Radu Călin Cristea.
Pe langa porecla Scriitoru, lui RCC i se mai spunea si Ministrul Literaturii Rapidiste. El este cel care a reusit performanta de a așeza alături, în paginile revistei pe care o edita pentru Rapid, suporteri din tribuna Giuleștiului si scriitori de renume. În paginile gândite de RCC stăteau alături suporteri precum Mincea «Geamgiu’», Sonerie, Pompieru’, Cercetaş, Doru Blondu’, Partizanu, Fane Broască, Nelu Barbă, Jair ş.a.m.d. și scriitori de renume precum Arghezi, Sadoveanu, Chirilă, Mircea M. Ionescu, Papadat-Bengescu sau Dan Petrescu. Era o alăturare fascinantă, o combinaţie între elita culturii române şi suporterii unui club cu origini proletare. RCC a văzut mereu în Giuleşti şi în suporterii săi o oază de libertate care supravieţuia într-o lume strânsă bine în chingile Securităţii. Nu şi-a ascuns niciodată dragostea pentru acestă echipă, pe care, înainte de a deveni crainic al Giuleştiului şi părinte al acestui program-manifest care a intrat în istorie, o însoţea constant în deplasările din ţară. Mîrşa, Mija, Moreni, Roşiori, Plopeni sunt localităţi în care literatul RCC, recompensat în 1984 cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor sau în 1985 cu premiul „George Călinescu” pentru cea mai bună carte de critică, a pus piciorul ca simplu suporter.
Pentru RCC, Rapidul nu a fost niciodată un simplu club, ci un mod de viaţă, iar Giuleştiul un fel de zonă liberă de comunism. După 1990, într-un mod firesc parcă, având în vedere preocupările sale, a lucrat mulţi ani la Radio Europa Liberă. După ce „Scriitoru’” a pus pana jos, am coborât de pe bibliotecă o cutie plină cu revistele născute din nebunia frumoasă a acestui om care s-a aflat mereu în căutarea libertăţii şi care a găsit această libertate în micul stadion de lângă triajul Gării de Nord. Le răsfoiesc pagină cu pagină şi îmi dau seama că RCC nu s-a putut despărţi niciodată de Giuleşti. Ultima oară m-am întâlnit cu el prin primăvara 2018, în spatele peluzei vechi a Giuleştiului. Rapidul era în liga a treia. L-am strigat din depărtare: «Salut, „Scriitorule”! Nu poţi să stai departe de Giuleşti». „Dacă Rapid nu e, nimic nu e!”, mi-a răspuns el. Din lumea de dincolo, criticul literar Radu Călin Cristea, al cărui motto era „Nihil Sine Deo”, ne spune si astăzi, prin programele sale care au ramas drept mărturie, povestea unui Giuleşti pe care el l-a văzut cultural şi anticomunist. Iar noi avem datoria de a menține trează în memoria tuturor rapidiștilor amintirea celui care a fost Radu Călin Cristea, Ministrul Literaturii Rapidiste.
Autor: Octavian Pescaru
înapoi