Orașul Mangalia a fost timp de trei zile gazda primei ediţii a evenimentului pugilistic Cupa Litoral Mangalia

image
🌊 Orașul Mangalia a fost timp de trei zile gazda primei ediţii a evenimentului pugilistic Cupa Litoral Mangalia, competiție la care au participat peste 100 de sportivi de la mai multe cluburi de profil din ţară. Pe ringul amenajat în aer liber, din faţa Casei de Cultură din Mangalia, sportivii - cadeţi, juniori, tineret şi seniori - au făcut spectacol.
🥊 Printre cei mai aplaudați și mai apreciați pugiliști care au urcat în ring la Mangalia s-a numărat și Radu Marian, sportiv legitimat la Rapid. Juniorul Radu Marian a dominat categoria 52 kilograme învingându-și toți adversarii într-o manieră care i-a determinat pe organizatori să îi acorde inclusiv titlul de cel mai tehnic pugilist al turneului! În finală, Radu Marian a trecut chiar de reprezentatul gazdelor pe care l-a învins prin TKO în primul minut!
1️⃣ La primul său an de juniorat, Radu Marian e deja în atenția lotului național și visează la marile competiții!
Felicitări și succes în continuare! 👏👏🇱🇻🇱🇻