Echipa de seniori țintește revenirea pe podium

image

Echipa de seniori a secției, cu un palmares de nu mai puțin de 12 titluri naționale, a marcat în ultimele două sezoane o ascensiune de remarcat, clasându-se la un pas de podium.

Declarația antrenorului principal al echipei, Silviu Ceobanu, privind obiectivele pentru următorul sezon: “Ne dorim să sărbătorim centenarul cu o nouă medalie, o revenire pe podium mult așteptată a polo-ului rapidist. Avem un lot echilibrat, așa cum ne-am propus, mizăm inclusiv pe sportivi din generațiile tinere, cu potențial, o parte dintre aceștia fiind selectionați inclusiv la echipele naționale. Băieții se află în pregătire încă de la începutul lunii august, lucrăm cu ei la toate aspectele și detaliile astfel încât la startul sezonului să fie 100% pregătiți să dea totul. În acest moment așteptăm să ne aflăm adversarii și calendarul pentru noul sezon, iar odată ce vom debuta înapoi în bazinul Rapid îi așteptăm pe suporterii rapidiști alături de noi.”