Al doilea medaliat olimpic din istoria Rapidului împlinește astăzi 77 de ani! La mulți ani Victor Zilberman!

image

 

Astăzi, 20 septembrie, îl sărbătorim pe Victor Zilberman, al doilea medaliat olimpic din istoria Rapidului. După argintul cucerit de Valeria Bufanu la JO Munchen 1972 în proba de 100 de metri garduri, în 1976, la Montreal, boxerul Victor Zilberman încheia competiția pe locul 3 și își adjudeca medalia de bronz la categoria 67 de kg. Născut în București, în 1947, Zilberman a ajuns la Rapid în 1973. În Giulești a fost antrenat de fostul boxer interbelic Marcu Spakov, fratele celebrului Motzi Spakow, multiplu campion național la profesioniști în anii ‘30. La Rapid, în afara medaliei de bronz obținute la JO de la Montreal 1976, Victor Zilberman a câștigat de 3 ori titlul național și a fost vicecampion european în 1975, la Katowice, tot la 67 de kg. De asemenea, in 1975 s-a clasat pe primul loc la prestigiosul turneu internațional Centura de Aur. Pe 31 iulie 1976, după ce a primit medalia olimpică de bronz, a părăsit satul olimpic din Montreal și a cerut azil politic în Canada unde trăiește și astăzi. În fotografie, două legende ale Rapidului, Gabriel Pometcu si Victor Zilberman. 

La mulți ani Victor Zilberman!