40 de medalii pentru atleții Rapidului

image
🏃‍♂️🏃‍♀️🏃 Campionatele Naționale de Atletism pentru Seniori (ediția 53) și Tineret (U23 – ediția 40) găzduite în acest weekend de Sala de Atletism „Ioan Soter” din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” din capitală a reprezentat un nou prilej pentru sportivii Rapidului de a arăta că se numără printre cei mai buni atleți din țară.
 
🥇🥈🥉La finalul celor două zile de concurs, sportivii noștri au plecat acasă cu 40 de medalii! 40 de medalii împărțite frățește: 20 la seniori (7 aur, 4 argint, 9 bronz) 20 la U23 (8 aur, 7 argint și 5 aur)!
 
🇱🇻 Printre vedetele Campionatele Naționale de Atletism pentru Seniori și Tineret s-au numărat Maria Bisericescu, eleva antrenoarei Octavia Gena Brosser, care s-a clasat pe locul I Seniori și U23 în proba de 60 metri plat, cu Record Personal - 7.33!
Maria Bisericescu a câștigat detașat și proba de 200 mp, dar ulterior a fost descalificată pentru călcarea liniei de demarcație a culoarului - fără ca atleta noastră să-și fi creat vreun avantaj prin asta!
Ștafeta 4x2 tururi feminin - campioane la Seniori și U23 - în componența: Bisericescu Maria, Mihalache Maria, Barbu Alina și Matyus Emma.
Androne Valentin, antrenor Popescu Eugen, campion la săritura în înălțime Seniori și U23. Tot la această probă am notat și recordul personal realizat de Bejinaru David, antrenor Grabovschi Mircea, 2.08m, rezultat cu care s-a clasat pe locul II atât la seniori, cât și la U23;
Anamaria Nesteriuc și Grigoriu Dariana - câștigătoare a probei de 60 mg senioare, respectiv U23;
Matyus Emma - câștigătoare la 400mp U23;
 
De remarcat și performanțele ștafetelor mixt 4x2 tururi (Guțu Iulian, Barbu Alina, Matyus Emma și Anton Norris) -locul III la seniori și II la U23, precum și inedita performanță de la săritura cu prăjina unde atât mama, Cozmanciuc Meda, cât și fiul, Cozmanciuc Antonie au reușit să câștige locul III la categoria seniori!
 
Felicitări tuturor! 👏👏👏